Elucidari in straie de basm

     "Tu-mi esti nou!" asta reusi sa descifreze el din fosnitul gandurilor ei. Mintea lui era fixa, atat de atenta si totusi nu reusea sa se concentreze pe nimic din ce ea murmura cu privirile ei sustinute. Nu putea sa inteleaga, sa priceapa, sa sublinieze, sa simta cuvintele mintii. Apleca capul si apoi il ridica incercand din nou sa prinda substanta.

     Ea, la randul ei, rezemata in cot pe spatarul scaunului si cu capul aplecat in podul palmei il fastacea din priviri si-l insufletea cu zambete. Era o tacere surda, doar muzica la radio reusea sa schimbe frecventa mintii. Din cand in cand o chicoteala mai ridica din acalmie.

     Si cu eforturi repetate, el se pierdea in lanturile mintii ei si cauta esenta. Trebuia sa descatuseze toate acele zale si sa imbine ochiurile de lant cu ale lui. Reconstructia trebuia sa fie fidela cu realitatea, dar sa si creeze o legatura metafizica. Aparent, un dialog ar fi izgonit aceasta reconstructie care ar fi fost acaparata de o naluca. Naluca si-ar gasi un fagas in univers, insa incoltita de dorinta s-ar reflecta inapoi, intruchipandu-se. Aceasta intruchipare ca sa evite o rebeliune s-ar supune dogmelor lui si s-ar contura un presupus dialog:

El: stiu ce gandesti, nu ma poti pacali cu o privire dulce si inofensiva sau cu clipiri lejere de gene! Si mai ales cand ma privesti incontinuu, cuvintele ajung sagetand la mine...

Ea (il intrerupe): si te intimidez?

El: cu privirea sau cu gandul?

Ea: din ambele parti.

El: cu oglindirea mea in irisurile tale stiu ca nu. Ma vad pe mine atasat tie si acest concret ce-l imbratisez nu ma timoreaza. Palpairea pupilei ma imprastie. Ma desfiinteaza in mii de bucatele si ma reconstruieste la fiecare vibratie a ei. Imi doresc sa gasesc puterea sa pot sa organizez cumva acele cuvinte fuzionate. Dar mi-e....

Ea (il intrerupe iar): ...nu spune! Nu ganduri negative vreau sa-ti induc. Eu sunt noua pentru tine, tu esti nou pentru mine. Dar nu e decat un inceput, un inceput doar cu sintagme din basme vreau sa fie!

     El zambeste si-i indeplineste dorinta. Se apropie subit de ea si o saruta...infinit de lung! 

Fire de viata nepatate

    

     Primavara natura reinvie si odata cu ea si sufletul tinerei ascuns printre troiene, inclusiv bucuria aceea conditionata de vremea de afara si de gradele din termometru. Insa ziua aceea nu era o zi ca aceea de primavara, nu inca. Era totul inca acoperit cu zapada, dar deschizand geamul auzi niste ciripituri fermecatoare. Cativa vestitori incununau ce avea sa vina. Ea isi mladie trupul dezbracandu-se pe drumul pana la baie de pijamalele cu insemne infantile, insemne ce inca ii aminteau de fericirea absoluta. Apa de la dus o inviora si o scotea din lenea si cosmarurile ce inca o bantuiau de noaptea trecuta. Sau cel putin asa si-ar fi dorit. Era un semn cosmarul plasmuit. Si ii plesneau tamplele cu astfel de ganduri. Intreruperi bruste, scurte si dese. S-a ghemuit intr-un colt cand apa inca ii mai traversa fiecare linie a trupului si fiecare cuta a pielii, in eventualitatea unei treziri din negurile mintii. Dar nu. Traia un moment atemporal. Pentru ea se oprise lumea in loc. Si stia ca a fost mult incercata de viata, si stia ca a fost si indeajuns rasplatita. Ar fi plans, insa perceptiile ei nu mai erau din lumea reala. Sufletul ei se transpusese undeva in univers, intre stelele cerului. Si a stiut imediat atunci ca a avut mai multe vieti decat una. Nu si-a trait o singura viata. A trait mai multe, cateva suprapuse poate. Si a avut rabdare si putere de fiecare data sa-si stranga ramasitele si sa inceapa o viata noua, schimbata, mereu alta de fiecare data. Daca ar fi avut regrete atunci ar fi stiut ca viata ei ar fi fost mereu aceeasi, si nu ar fi reusit sa le inceapa nici pe cele pe care le-a trait deja. 

     Regretele te tin in loc, in aceeasi viata, cu sentimente de neputinta si nu te lasa sa evoluezi. Si daca le tot cari cu tine, in acea unica viata, atunci ea se face mica si rigida si te indeparteaza de multe alte experiente, si te face doar un pion al sortii. In bataia vantului, o viata priponita intr-o arie restransa, nu mai departe de ceea ce ai cunoscut sau ai simtit pana atunci. De ce oamenii ocupa locuri diferite pe scara vietii? Unii mai sus, altii mai jos? Pentru ca cei de sus nu au regrete! Nicio viata nu e mai usoara ca alta. 

     Imaginati-va oameni asezati la nastere intr-o balanta pana in infinitatea universului, dar fiecare om in talerul sau. Toti cantarim la fel. Niciunul nu e mai presus, sau mai prejos. Si toti incepem o viata cu bucurii si dureri, cu impliniri si esecuri. Si in urma acestor evenimente o prima optiune este sa ramanem cu regretul, cu regretul de nereusita, ca ar fi putut fi altfel, ca poate am fi procedat altfel. Si asa se prind sentimentele astea negre de noi si se sedimenteaza. Si regretele atarna in balanta, si balanta cade la randul ei. Si astfel nu mai avem asteptari de la viata, de la slujba, de la relatie, ca oricum stim noi ca soarta nu tine cu noi si ca asa a fost scrisa viata noastra, ca si cum cineva alege pentru noi, cand de fapt direct raspunzatori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi. Si traim o infrangere si asta ne descumpaneste. Si apoi alta, alta si alta, si se tot inmultesc. Si este o lege a universului ca gandind negativ, acest negativ se transforma intr-o maladie si ne imbolnaveste fiecare organ din trup pana cand nu mai avem sansa de recuperare.

     Sau cealalta optiune este sa acceptam nereusita. Doar sa reflectam asupra catorva aspecte asupra carora am fost direct raspunzatori si sa invatam si sa perseveram in a face mai bine data viitoare. Si sa luptam impotriva regretului. Sa il lasam in acea viata. Si sa incepem alta.

     Sub apa care inca i se prelingea pe trup, stia ca ea a experimentat multe vieti. Si ca destinul ei nu se termina acolo. A stiut ca s-a rupt in doua de durere la moartea parintelui sau, si s-a invinovatit, apoi i-a invinovatit pe ceilalti, apoi pe sfinti i-a facut raspunzatori pentru acea pierdere. Si a trait un timp cu acest simtamant de singuratate, ca daca era inca in viata ar fi avut alti sorti de izbanda. Dar a luptat si a ingropat regretul mai tarziu decat la inmormatarea propriu-zisa, dar a facut-o. Aceste regrete pot oricand lua nastere: la abandonul unui parinte, la pierderea unei slujbe, la disparitia unei prietenii, la ruperea unei relatii, la moartea unui animal drag. Dar cand o legatura atat de importanta se sfarseste, acea viata este consumata. Si trebuie ingropat regretul. Si apoi inceputa alta viata cu alte deprinderi, alte obisnuinte. Si de cate ori va fi nevoie, de atatea ori trebuie sa ne purificam sufletul de trairile care nu ne inalta. Sa fie o renastere a sufletului, a fiintei intangibile. In urma unui catharsis incepem o viata noua. Pentru ca intotdeauna or sa vina vieti noi pentru aceia rabdatori, puternici, luptatori, increzatori si perseverenti.

     Tanara de sub dus clipi de cateva ori si zambi in coltul gurii. Ea stia ca si-a meritat norocul in urma caruia si-a gasit cateva persoane care sa o urmeze in celelalte vieti. Atunci a inteles si ciripitul pasarelelor!

Un banut pentru un suras

    

     Si ma amuz zdravan si largesc buzele pana la urechi, si mi se duce limba pana in gatlej si simt ca mi se taie si respiratia, iar rasetul meu se intensifica in gravitate. Si nu dispare, ci se cufunda undeva in bataia vantului naprasnic cu fulgii de nea si se creeaza o bariera de buna dispozitie si feng shui pozitiv. Si in modul asta se vrea a se renova conditia umana...cu predispozitia catre tot ce este de un optimism pur. Asa se schimba tot, incepand de la un suras. Este mai mult decat benefic sa-ti incepi fiecare dimineata cu un astfel de gest. El exprima atat de mult si este ca o vitamina si totodata un antibiotic, unul non-verbal. Cele mai tari senzatii din viata ti le exteriorizezi cu un suras pe chip. Atragi persoanele in momentul in care esti vadit deschis si radios. Nu-ti pune mana la gura cand zambesti! Nu-ti ascunde jumatate din fata, nu intoarce capul, nu lasa privirea in podea, nu te intimida, nu te interioriza, si nu-ti reprima acest suras. Elimina prin galagia rasetului tot ceea ce era inchistat, negru, demonic si malign prin camarutele subconstientului tau. Regaseste-te in bucuria de a rade si de a chicoti asemeni unui pusti care se amuza la cele mai banale si mai enervante glume din argou. Rasul e fitness pentru minte. Te elibereaza, te relaxeaza si intr-adevar te reconditioneaza. Sunt tot felul de presupuneri si ideologii despre bine si rau, despre yin si yang, despre charma si alte ipostaze ale acestei ambivalente. Si in nicio poveste din trecut rasul si cu ale lui derivate nu ocupa un loc negativ. Trebuie sa zambiti la orice va provoaca acest sentiment fie ca este vorba de un nor in forma de inima, de un catel cu mustati haioase, de un porumbel prietenos, de un clovn cu baloane colorate sau de o pereche de sosete cu canafiori. Ia-ti zambetul cu tine cand te trezesti, iar noaptea inainte de culcare pune-l pe noptiera, dar tot timpul aproape de tine. Nu-l scapa din ochi...nu-l scapa din ochi nici daca te afli sub cea mai grea povara a vietii sau daca iti paralizeaza fericirea! Nu-ti lasa in spatele mintii surasul, caci apoi vei uita si instructiunile lui de folosire fie si conceptual privindu-l!

Premonitie cu chip neslefuit

  

   Si daca dragostea ar incepe de luni ce ati face? Ready, steady, goooo!...sau fugi, fugi, fugi cat te tin picioarele! Dar unde? Asta-i intrebarea. In ce directie? Inspre dragoste sau in afara ei, in partea diametral opusa ca ea sa te fugareasca si sa te prinda din urma? Caci daca tu fugi dupa ea, posibil sa n-o ajungi, caci are picioare volante! Sau expresia: "trebuie sa fii pregatit pentru o relatie". In ce sens pregatit? Ca am tot dezbatut eu cu mine insami si cu prietenele mele aceasta tema. Curat sufleteste? Receptiv? Deschis sa iei in calcul toate posibilitatile de parteneri?  Si daca totul este programat ca la un interval de timp sa inceapa tot? Exista undeva acest click? Poate adapostit bine intre celulele nervoase vreun butonas care palpaie sacadat, asteptand alarma cu vuiet lung si rasunator! Atat de bine ingramadit si indesat incat nici cu zgomotul de club si nici cu decibelii mamei de "ti-ai gasit iubit???" nu s-a desteptat! 

     Si stiati ca ziua de luni vine saptamanal, dupa fiecare 6 zile, a 7-a este luni? Si dragostea? Poate trebuie cumva tulburata...poate a luat calea vreunei stradute laturalnice si s-a oprit la vreun party cu baloane din inimioare si bauturi colorate asemeni curcubeului! Sau cea mai inteleapta rezolutie din batrani mestecata pe toate partile ei de sute de generatii: trebuie sa ai rabdare si sa astepti. Fericirea se cauta, dar dragostea trebuie sa o astepti, ca o sa vina pe neasteptate. Paradox! Ce mai asteptata neasteptare! Si nu ne ramane decat sa ne supunem acestei hotarari luata de popor intr-o unanimitate nescrisa. Acum sunt inca ingandurata, este o regula sau o lege?...Hmmm! Daca e regula, atunci o respectam, fiind ca un cod etic ce aduce eventuala promovare de la statusul de "singur" la statusul de "intr-o relatie". Dar daca e lege, trebuie sa facem contrar ei ca sa ni se aplice. Atat timp cat nu o incalcam, ea ramane doar acolo zacand in univers , neaplicata. Mi se pare silnica si greoaie aceasta suferinta tacuta, cand ai timp sa extragi seva propriilor ganduri si sa mutilezi cu inchipuiri incriminatorii existenta iubirii!

     Ca sa fiu in ritm de luni, sunt ultra vesela si voioasa! Si asa poate amorul se va perturba de starea mea de bine si va dori sa-mi incurce socotelile si sa-mi presare cateva ambitii cu gust de rosu purpuriu. Si sub acest chip premonitoriu sa-mi preschimb status quo-ul!

Borcanul cameleon

  

   Am desfacut capacul cu o miscare precisa si tensionata suficient cat sa nu-mi provoc leziuni si suferinta. Capacul unu borcan, destul de prafuit si adapostit in camara, pierdut printre celelalte borcane cu dulceturi si compoturi. Chiar ascuns sub o musama cu flori si gargarite, insa planul sau de a ramane pitit nu a dat roade. Acesta insa nu e un borcan cu indice glicemic ridicat. Este borcanul cu amintiri pierdute, regasite prin ascultarea unei piese dinainte de anii 2000. Si este un pas curajos ca duminica dup-amiaza sa ma relaxez cautand prin melodii care sa-mi trezeasca amintiri. Si ce mai aduceri-aminte de pomina!

     N-am tras de timp, am luat o lingurita si cum am ridicat-o de picior, m-am oglindit in partea bombata a ei. Si am ras un pic haotic de figura mea de prin acei ani, mi-am aminit instantaneu de trupa care provoca lesinuri si tremuraturi nu doar in concerte, ci si prin simpla lor aparitie intr-o revista. Ghiciti? BSB, Backstreet Boys. Am fost subjugata sentimental sub marca Brian Littrell, cel mic si blond din trupa. Ghinion, a cerut-o in casatorie pe iubita lui si in anul 2000 s-a intamplat evenimentul! Daca m-ar fi cunoscut ar fi regretat ca nu m-a asteptat! :))) Eu nu am fost fan BSB decat dupa ce trupa nu a mai fost atat de mult mediatizata. Atunci i-am descoperit melodiile si versurile siropoase si  "I Want It That Way".

     Cu stoicism si hotarare am infipt lingurita in borcan pentru alte cateva arome.  Si am dat de o aroma de trandafir tot din partea unor baieti. A celor de la Akcent. Imi amintesc de o intamplare indezirabila, asta daca esti reprezentant al genului cu testosteron. Era in perioada liceului si eliminam un miros de parfum de citrice fresh si poznas. Si era cald afara, sfarsitul lui aprilie. Am iesit la o ciocolata calda cu prietenii, si era un baiat nou la masa. Toate lucrurile au decurs normal si natural. Am ras, am schimbat cateva pareri asupra unor mondentati ale vremii si curiozitati ale varstei, nimic iesit din decor. La sfarsitul intrunirii, tipul nou a vrut sa ma conduca pana acasa. Si l-am refuzat cu eleganta care nu ma caracterizeaza. In sensul ca nu stiu cum sa refuz. Pun o fata damba cu un zambet rigid, eventual chiar si chicotesc usor grotesc pana sa-mi vina 3 idei pe care sa le amestec ca sa scot un "Am sa te refuz frumos". Si a inteles ...cateva zile. Apoi a aflat de adresa mea si m-am trezit cu el sunand la telefon ca va urca sa-mi aduca ceva (pentru ca era o zi importanta pentru mine). Si nu au trecut 10 minute dupa ceas si hocus pocus s-a infatisat cu un trandafir spanzurat practic cu o banda de nailon colorat, cu niste incretituri care trebuiau sa semene a fundite si codita florii infasurata in folie de aluminiu. But its wrong! So wrong! Si in bataia luminii din scara el parea atata de palid si ofilit, patat, de un rosu care instiga mai degraba a crima decat pasiune. Si asa se duce pasiunea baieti! Prin detalii! Si este doar tortura! L-am invitat in casa, ca asa se practica in lumea civilizata. La partea ce urma nu cred ca se astepta, sau cel putin nu si-o imagina. Si anume ca mama sa-l supuna unui interogatoriu ferm si totusi ilar. Nu stia ca se ingropa singur si ca fiecare ranjet il cobora mai mult in prapastie. Dar na, a crezut ca efortul merita...si din nou..so wrong! Dupa ce a defilat cu niscaiva zambete fortate, priviri timide si cateva fraze parca smulse din capul pieptului a plecat oarecum bucuros spre casa. Si am ramas eu, ochiul soacrei, uitandu-ma fix la trandafirul ce il uitasem pe mobila. Si l-am descatusat de nailon si m-am intepat intr-un spin. Si atat mi-a trebuit ca sa se declanseze urmatorul act de furie. M-au luat toate transpiratiile de nervi. Adica el a batut atata drum si mi-a luat vreo 2 ore din ziua mea speciala ca sa imi aduca un trandafir subred? Si apoi eu stiam ca nu imi doream sa mi-l fac de iubit. Asa ca surubelul ce nu era pe vremea aceea bine strans in capusorul meu m-a impulsionat sa-l sun. A raspuns cu o voce de muky muky, dar eu nu eram tocmai mai mai! Si am sporovait si am scos cateva flacari pe nari ca a fost cel mai urat trandafir pe care l-am primit vreodata. Ca si-a batut joc de mine si ca eu nu merit asemenea batjocuri. El tacea malc. Nici respiratia nu i se auzea. Apoi a inghitit in sec si a inceput sa se scuze, ca o sa se revanseze, ca nu s-a uitat bine cand l-a ales, ca nu si-a imaginat ca o sa ma afecteze, ca ii pare tare rau. Si eu ma minunam ca nu-mi inchidea telefonul in nas si mai tare scoteam flacari. Intr-un final i-am inchis eu. Si am crezut ca am terminat cu el, ca nu o sa mai am vreo alta intalnire, dar...I was wrong. Urmatoare zi ma astepta in fata liceului cu un alt trandafir si cu scuzele invatate bine pe de rost! Eram de-a dreptul uimita. Cata perseverenta si rabdare intr-un adolescent?! Am luat trandafirul si am plecat singura spre casa, spre dezamagirea lui. Am mai iesit o singura data cu el, apoi l-am gonit cu aceeasi eleganta care nu ma caracterizeaza....prin telefon. Nu i-am zis in fata. I-am trimis un mesaj fad, nu-mi aduc aminte ce, dar daca ar fi sa recompun sigur au fost cateva randuri senile.

     Si am terminat cu lingurita asta din borcan, cam greu de digerat. Si am trecut la alta piesa interpretata de alta trupa de baieti. Incep sa scada numeric, de la 5 la 4, acum am ajuns la 3 baieti in formatie: O-Zone si cu a lor "Ma inec in ochii tai"...ce credeati ca va fredonez "Dragostea din tei"?...wrong! :)))  Si cand ascult asta nu ma gandesc decat la serile de karaoke din primul an de facultate. Si am si aici un episod destul de comic. Azi sunt pusa pe povesti! Ne-am dus o gasca de vreo 10 fete la seara de karaoke. Si am cantat, ne-am veselit, ne-am distrat, am urlat de-a dreptul, pana cand si de la masa noastra trebuia cineva sa cante o melodie. Fetele stiau ca eu tot timpul ma emotionez si cant din inima "I will survive" a Gloriei Gaynor. Si au ales ele melodia, fara ca eu sa stiu de acest mic complot si cand a poposit microfonul la masa noastra ma uitam la el mai ceva ca bunica la iPad. Si fetele imi tot impingeau microfonul in dinti practic, si eu ma strambam si il respingeam. Si cum melodia se derula, a inceput una dintre ele sa balmajeasca versurile...ioooi!!! Ataaaat! Cum se poate canta balmajit o capodopera de melodie? E blasfemie! M-am ridicat ca arsa de pe scaun, i-am smuls microfonul si am continuat cantarea, iar ele langa mine dansand si fredonand. A fost un adevarat spectacol, pe fundal cu vocea mea surda si greoaie. Apoi aplauze si fluieraturi...haha! Si dupa ceva timp m-am dus la toaleta. Si distingeam clar cuvintele MC-ului, care intreba audienta pe cine  ar vrea sa mai auda cantand. Si guess who!? ...yea, now you are right! Me! Si toata lumea a inceput sa-mi strige numele in repetate randuri, iar eu eram neputincioasa, in camera cu wc-ul :))) Dupa vreo 30 secunde de strigari in care toata lumea s-a lamurit de ce nu-mi faceam prezenta langa microfon, a venit gardianul sa-mi ciocane la usa si sa ma invite inapoi in sala, ca lumea era in delir :))) Am iesit dupa alte 5minute ca am asteptat sa inceapa sa se cante iar, ca eu nu imi doream sa mai imi etalez talentul afon. Am trecut cu bine peste acest episod, ca s-a gasit o alta masa de bufoni care sa fredoneze melodii populare!

     As mai avea ceva relatari, dar din alt borcan. Aici am ajuns la fund. A fost un borcan plin de nuante senine pentru mine. Am lasat din mana lingurita si borcanul si m-am aruncat sub umbra unei ispite dulci cu cacao.

Sambata visez la...printi!

     M-am trezit cu melodia lui Connect-R in gand, "Nu-ti pierde dragostea". Ma fascineaza simplitatea si adevarul din strofe, si apoi eu oricum am o slabiciune pentru Stefan alias Connect-R. Am piperat sensul strofelor cu alte cateva versuri din melodiile trendy ce suna acum pe la radio, si am gasit reteta printului din vechime in amintiri.

     In copilarie era imaginat si lua forma diferitelor personaje din desenele animate. Primul print a fost Tuxedo Mask sau Mascatul in frac din celebra animatie "Sailor Moon". Si asa am crescut o perioada din copilarie cu gandul ca al meu "mascat" avea sa fie exact ca cel din desene: protector, sa stie de necazurile, belele si framantarile mele pentru ca ma urmarea in secret, desigur. Si ar fi aparut mereu cand stia ca sunt in primejdie sau cand simtea ca imi este rau. Eventual chiar sa intre pe geam cu un nurofen si un pahar de apa in mana, si sa nu uit de celebrul trandafir tinut intre dinti. Epic! Trandafirul adus la fiecare cugetare sau miscare! In serial avea tone de trandafiri, nu stiu pe unde ascunsi, poate pe sub pelerina, dar mereu erau perfecti, nu tu petale patate, nu tu petale ofilite! Si apoi Mascatul in frac era inalt, brunet, chipes, atletic, cald, iubitor, atent, fidel, detailist (retinea datele importante), amuzant, calm, amabil, respectuos, grijuliu, tandru, educat si iubea nelimitat. Nu mai adaug ca incepe sa-mi creasca pulsul de la 80 de batai pe minut la 120, si nu de alta, dar catelul meu nu poate suna la 112!

     Da, acesta a fost primul meu print, al naibii de perfect. Si apoi am crescut inca ceva si in inaltime si in istetime si dupa ce am realizat ca totusi era doar un desen animat am trecut la etapa adolescentei. Si am inceput sa urmaresc seriale specifice varstei, gen "Beverly Hills, 90210". In aceste seriale indelung apreciate si urmarite ce am descoperit? Ca in tinerete ne invartim intr-o gasca din x fete si y baieti si ne cuplam pe rand pana o sa fim toti cu toate si toate cu toti: aici ne salveaza matematica, sa ne folosim de aranjamente, permutari si combinari pentru a afla rezultatul din timp. Si un lucru esential pe care l-am observat, ca niciun personaj nu repeta acelasi outfit sau accesoriu. Si ca totusi haina il face pe om, si rochia la bal e punctul culminant al varstei de 18 ani, si hainele de liceu trebuie sa fie trendy si oarecum sexy si nu prea, sa arate si sa ascunda. Intre atatea nedumeriri am trait si ne-am dezvoltat. Si ne-am transformat si ne-am modelat inspre un tipar de barbat.

     Si iar am mai crescut, mai mult in istetime decat inaltime, si a urmat o perioada cu telenovele...I know, seek brain! Am urmarit cateva. Si de acolo am invatat ca exista destin, bine si rau, gen roata chiar se intoarce in viata asta. Si daca unui cuplu ii este dat sa imbatraneasca impreuna, asa o sa fie! Si iubirea o sa fie vesnica, asta dupa ce or sa fie inselati, mintiti si tradati. Si dupa ce or sa treaca de probele de foc, dupa ce totul se afla in final si firul actiunii se detensioneaza, abia atunci dragostea invinge. Si reprosurile dispar, si nemultumirile. Asta da final curajos si improbabil in viata reala!

     Sa va mai povestesc cat am mai crescut? Si am fost invadata de filmele hollywoodiene, comedii romantice si siropoase. Filme la care am plans cu sughituri, la care am oftat prelung si ale caror citate le postam pe retelele de socializare si le reciteam si recitam mai ceva ca o rugaciune. Unul care a fost sadit bine "Every great love starts with a great story..." (The Notebook).

     Si aici am fost adusa la realitatea cotidiana. Ca dragostea trebuie intretinuta, ca problemele de orice natura apar si exista la orice varsta ; ca tu trebuie sa-ti faci timp pentru dragoste, altfel ea nu-si va face timp pentru tine, ca exista finaluri triste la orice varsta indiferent de durata relatiei sau de numarul de copii; ca desi iubirea exista unul din parteneri poate renunta la relatie; ca un el sau o ea se poate casatori cu persoana gresita pentru ca nu-si face sentimentele cunoscute; ca un el sau o ea din comoditate se complace in mariaj si este nefericit/a si lista poate continua!

     Insa un lucru il stiu: niciun drum in doi nu este usor. Si nici nu o sa fie altfel, decat greu. Dar pentru asta trebuie amandoi sa netezeasca calea pe care or sa calce impreuna si sa-si imparta propria persoana astfel incat sa isi traiasca si viata personala, dar si viata prin celalalt.

Repetitie si anestezie

     Dolce far niente...ar trebui sa balmajesc 3 randuri fara un subiect concret, cu o lene infernala ce ar fi zacut in mine daca as fi lasat-o, dar nuuuu! Da - ca sa vin in ajutorul negatiei de mai devreme, vremea a fost nesuferita azi si s-a purtat necuviincios, avand in vedere ca noi ne tot bucuram de incalzirea de primavara...

     Azi am fost in stilul dolce far niente! Am petrecut ore bune in fata laptopului! Oh daaa! Dulcele gust al tastaturii! Nu in ultima instanta ne-am intrunit 3 prietene la povesti! Si am avut o discutie privind logodna, dar nu cea normala din zilele noastre, ci punctam pe o a doua logodna, purtandu-se adica logodna cu repetitie. Aham! Ati citit bine! Baieti si fete, lumea se schimba, fetele se emancipeaza mai ceva in acest domeniu, iar baietii abia tin pasul.  Si, culmea logodnei, tot un barbat a aruncat mingea peste fileu. Si stiti despre cine este vorba, daca ii urmariti blogul, Cabral. De curand a publicat un post despre cum a cerut-o a doua oara in casatorie pe sotia lui, Andreea. Alt cadru, alta cerere, alt pus in genunchi, adica rupere de rotule :))) si desigur, clar, alt inel, la fel de valoros, cu o piatra de safir. Baieti, sa nu va sfiiti sa fiti partinitori la aceasta noua metoda de recucerire, aduce garantat succes! Daca e sa tragem linie, acest proces nu inglobeaza multe compromisuri, decat cheltuiala cu inelul, insa pentru asta exista Mastercard. The rest is priceless! Si mentine ranjetul pe chipul fetei un timp indelungat...si linistea in cuplu! De altfel, baieti, trebuie sa fiti sireti, prima data o cereti, ea accepta, gata, e a voastra. Dar apoi aflati cateva detalii despre cum credea ea ca ar fi trebuit sa decurga evenimentul propriu-zis, si v-o luati un pic pe cocoasa, dar nu-i bai! Asta e sansa voastra! O revendicati, o recuceriti! In cadrul ideal! Cu inelul perfect! O sa fiti adulati, iubiti, idolatrizati!  O sa aveti parte de tot ce-i mai bun, mancare, prieteni - chiar si cei pe care ea ii ura, pozitii sexuale, timp liber la discretie. E raiul pe pamant! Logodna cu repetitie, deci, sa fie!

     Ahaaa, ce bine este, doar palavrageala si ... in continuare dolce far niente! Cu laptopul in fata, cu ciocolata calda langa - cu gust de alune negresit- cu muzica in fundal...mi se imprima deja anestezia de weekend.

     V-am salutat din butoane! 

inceputul

   

     Intr-adevar, e o sintagma pretentioasa poate: life as a job, si traiul e o indeletnicire....dar suntem cu totii in ea...asta e, acum...se deruleaza...viata...the big job, the great job, the full time job 24/24! Uita-te in stanga, in dreapta, prin prejur si crede in pupila care se dilata si se contracta si tot penduleaza...ea traieste emotiile in felul ei! Mii si mii de informatii pe care le triaza astfel incat tu te poti bucura de tot ceea ce inseamna viata, culoare, forma. E un inevitabil spectacol de fantezie si realitate! 

     Asta am scris-o ca sa am un inceput pentru blogul meu. Mi-am obosit sinapsele, ca na sa fim seriosi, orice inceput este anevoios. Acum ca am trecut peste hopul asta, pfiuuu, pot sa continui linistita cu ale mele. Nu sunt fata de la mare ca as apartine acelor meleaguri, nicidecum. Sunt fata de la mare pentru ca simt ca marea este o parte din mine si am o legatura stransa cu ea si o sa am si dincolo de moarte. Sper sa existe o apa albastra statatoare si prin partile de dincolo :)) Si cum este si o exprimare simpla si deloc greu de retinut am zis: this is it - fata de la mare.

     Acum sa fac o analogie, il aduc in discutie pe Justin Timberlake si cu al sau nou videoclip "Mirrors". Ca o paranteza, "Mirrors" este "pur plaisir" si pentru urechi si pentru ochi! Cam asa sunt eu cu marea! Ii dau viata, o personific ca fiind un al doilea eu in natura. Un eu complex si complet, care nu se teme sa fie natural si sa se exprime fara diplomatie. Eu fac parte din straturile mai profunde ale ei, sunt mai cu perdea ca in ziua de azi este daunator sa zici tuturor lucrurilor pe sleau!

     Nu sunt un mic geniu in ale scrierii, nici macar in vreun alt domeniu, dar cum in ultima vreme am incercat sa explorez si sa exploatez toate partile din mine si sa nu las ceva neatins, am considerat ca n-ar fi rau sa abordez si aceasta latura a mea. Si iata-ma aici, in fata voastra, cu primele mele randuri. Nu, n-am emotii, niciun sentiment de acest fel nu ma cuprinde, nu mi se ridica niciun fir de par. Motorasele afective sunt la locul lor, sunt chiar zglobii. Pana mai inainte facusem o pauza de ras cu prietena mea. Tot citim in multe articole de efectul timpului si al mancarii nesanatoase asupra noastra, asa ca am vrut sa fim un pic eco si sa ne facem o masca naturala pentru fata cu argila. La mine deja e ritual masca cu argila, la ea e o premiera. De cand sunt in fata laptopului, de aproape o ora, masca s-a intarit strasnic si nu pot deschide prea mult gura. Mai deloc, doar sa ganguresc ca cei mici. Noroc de inzestrarea de la Dumnezeu cu degete articulate ca sa ma pot exprima din tastatura. Ca asta este sunetul ce-mi place. Despre pix si alte bazdaganii de genul prefer sa nu opinez.

     Indelung de o pagina v-am plimbat pe la Hollywood la Justin Timberlake, v-am facut o imagine clara despre cat de mult ador marea si inclusiv am dat afara din casa un obicei de-al meu de seara. Asa sunt eu dinamica si oscilanta, focusata si nu prea, interesata si nu prea. Va obisnuiti cu randurile mele care sar de la un subiect la altul, asta daca nu-mi schimb stilul :)) Insa ca sa am o incheiere simetrica cu inceputul am sa mai bolborosesc ceva din tastatura despre viata. Am sa vorbesc despre viata ca o slujba mai cu bagare de seama si cu mai multa preocupare zilele ce vor urma. Este de altfel un subiect lung si incalcit. Dar cel mai frumos calt din care o sa iasa cea mai frumoasa panza pentru o saltea pe care eu ma voi aseza la o onorabila varsta!