Fire de viata nepatate

    

     Primavara natura reinvie si odata cu ea si sufletul tinerei ascuns printre troiene, inclusiv bucuria aceea conditionata de vremea de afara si de gradele din termometru. Insa ziua aceea nu era o zi ca aceea de primavara, nu inca. Era totul inca acoperit cu zapada, dar deschizand geamul auzi niste ciripituri fermecatoare. Cativa vestitori incununau ce avea sa vina. Ea isi mladie trupul dezbracandu-se pe drumul pana la baie de pijamalele cu insemne infantile, insemne ce inca ii aminteau de fericirea absoluta. Apa de la dus o inviora si o scotea din lenea si cosmarurile ce inca o bantuiau de noaptea trecuta. Sau cel putin asa si-ar fi dorit. Era un semn cosmarul plasmuit. Si ii plesneau tamplele cu astfel de ganduri. Intreruperi bruste, scurte si dese. S-a ghemuit intr-un colt cand apa inca ii mai traversa fiecare linie a trupului si fiecare cuta a pielii, in eventualitatea unei treziri din negurile mintii. Dar nu. Traia un moment atemporal. Pentru ea se oprise lumea in loc. Si stia ca a fost mult incercata de viata, si stia ca a fost si indeajuns rasplatita. Ar fi plans, insa perceptiile ei nu mai erau din lumea reala. Sufletul ei se transpusese undeva in univers, intre stelele cerului. Si a stiut imediat atunci ca a avut mai multe vieti decat una. Nu si-a trait o singura viata. A trait mai multe, cateva suprapuse poate. Si a avut rabdare si putere de fiecare data sa-si stranga ramasitele si sa inceapa o viata noua, schimbata, mereu alta de fiecare data. Daca ar fi avut regrete atunci ar fi stiut ca viata ei ar fi fost mereu aceeasi, si nu ar fi reusit sa le inceapa nici pe cele pe care le-a trait deja. 

     Regretele te tin in loc, in aceeasi viata, cu sentimente de neputinta si nu te lasa sa evoluezi. Si daca le tot cari cu tine, in acea unica viata, atunci ea se face mica si rigida si te indeparteaza de multe alte experiente, si te face doar un pion al sortii. In bataia vantului, o viata priponita intr-o arie restransa, nu mai departe de ceea ce ai cunoscut sau ai simtit pana atunci. De ce oamenii ocupa locuri diferite pe scara vietii? Unii mai sus, altii mai jos? Pentru ca cei de sus nu au regrete! Nicio viata nu e mai usoara ca alta. 

     Imaginati-va oameni asezati la nastere intr-o balanta pana in infinitatea universului, dar fiecare om in talerul sau. Toti cantarim la fel. Niciunul nu e mai presus, sau mai prejos. Si toti incepem o viata cu bucurii si dureri, cu impliniri si esecuri. Si in urma acestor evenimente o prima optiune este sa ramanem cu regretul, cu regretul de nereusita, ca ar fi putut fi altfel, ca poate am fi procedat altfel. Si asa se prind sentimentele astea negre de noi si se sedimenteaza. Si regretele atarna in balanta, si balanta cade la randul ei. Si astfel nu mai avem asteptari de la viata, de la slujba, de la relatie, ca oricum stim noi ca soarta nu tine cu noi si ca asa a fost scrisa viata noastra, ca si cum cineva alege pentru noi, cand de fapt direct raspunzatori pentru ceea ce ni se intampla suntem noi. Si traim o infrangere si asta ne descumpaneste. Si apoi alta, alta si alta, si se tot inmultesc. Si este o lege a universului ca gandind negativ, acest negativ se transforma intr-o maladie si ne imbolnaveste fiecare organ din trup pana cand nu mai avem sansa de recuperare.

     Sau cealalta optiune este sa acceptam nereusita. Doar sa reflectam asupra catorva aspecte asupra carora am fost direct raspunzatori si sa invatam si sa perseveram in a face mai bine data viitoare. Si sa luptam impotriva regretului. Sa il lasam in acea viata. Si sa incepem alta.

     Sub apa care inca i se prelingea pe trup, stia ca ea a experimentat multe vieti. Si ca destinul ei nu se termina acolo. A stiut ca s-a rupt in doua de durere la moartea parintelui sau, si s-a invinovatit, apoi i-a invinovatit pe ceilalti, apoi pe sfinti i-a facut raspunzatori pentru acea pierdere. Si a trait un timp cu acest simtamant de singuratate, ca daca era inca in viata ar fi avut alti sorti de izbanda. Dar a luptat si a ingropat regretul mai tarziu decat la inmormatarea propriu-zisa, dar a facut-o. Aceste regrete pot oricand lua nastere: la abandonul unui parinte, la pierderea unei slujbe, la disparitia unei prietenii, la ruperea unei relatii, la moartea unui animal drag. Dar cand o legatura atat de importanta se sfarseste, acea viata este consumata. Si trebuie ingropat regretul. Si apoi inceputa alta viata cu alte deprinderi, alte obisnuinte. Si de cate ori va fi nevoie, de atatea ori trebuie sa ne purificam sufletul de trairile care nu ne inalta. Sa fie o renastere a sufletului, a fiintei intangibile. In urma unui catharsis incepem o viata noua. Pentru ca intotdeauna or sa vina vieti noi pentru aceia rabdatori, puternici, luptatori, increzatori si perseverenti.

     Tanara de sub dus clipi de cateva ori si zambi in coltul gurii. Ea stia ca si-a meritat norocul in urma caruia si-a gasit cateva persoane care sa o urmeze in celelalte vieti. Atunci a inteles si ciripitul pasarelelor!